Nici avangardistii cei mai radicali n-au putut ignora total traditia, desi, la modul teoretic, au pretins ca au aruncat-o la cosul de gunoi. Un Urmuz a valorificat absurdul care nu lipseste din folclor, dar nici din Caragiale. „Constructivistii” au simtit tentatia sa-l asimileze pe Brancusi la avangarda etc. Iata insa ca postmodernistii au ajuns la „intelepciunea” ca lumea contemporana incepe doar cu dansii. Am auzit voci spunand ca Liviu Rebreanu este atat de „invechit”, incat nu mai are ce cauta in programele de invatamant. Nu mai vorbim de Eminescu. Acesta n-ar fi decat un scriitor „istoricizat”, interesant, cel mult, prin cateva poeme cu tenta parodic-textualista, cum sustine un eminent istoric literar, care considera ca locul in „canonul literar” romanesc trebuie cedat postmodernistului Mircea Cartarescu, cu detronarea „poetului national”, sintagma complet „depasita”. Captatio benevolentiae din conferinta Aurei Crhisti incepe cu o astfel de provocare: „M-am intrebat nu o data, pe intinderea ultimilor ani, ce s-ar intampla daca, intr-o buna zi, ne-am pomeni fata in fata cu Mihai (sau Mihail, cum ii spunea Nichita Stanescu) Eminescu, cu Lucian Blaga sau Nicolae Iorga, cu George Calinescu sau Liviu Rebreanu, cu Titu Maiorescu sau cu una dintre marile doamne ale literaturii romane, Hortensia Papadat-Bengescu? S-ar simti acasa? Aici, printre noi, scriitorii romani… Aceste intre1435
